Haz de necaz. Adjunctul Veronicăi Dragalin ia în derâdere intenția Procuraturii Anticorupție de a intra în sediul Universității „I. Creangă”

Insistența Procuraturii Anticorupție de a intra în posesia unei clădiri care aparține Universității „Ion Creangă” a provocat controverse până și în interiorul instituției. În timp ce Veronica Dragalin spune că această soluție este „ideală”, șeful adjunct interimar al PA, Octavian Iachimovschi, a ironizat public inițiativa.

„Cred că, în 2025, Procuratura Anticorupție va avea în gestiune jumătate din clădirile din Chișinău și minim vreo trei în Strășeni. Câte una pentru fiecare angajat”, a scris Iachimovschi într-o postare pe rețelele de socializare.

Asta după ce, recent, tot Veronica Dragalin spunea că-și dorește clădirea Academiei de Științe, fapt care, la fel a stârnit un val de critici în mediul academic. În cadrul unei emisiuni televizate, șefa PA a precizat însă că nu ea a venit cu aceste inițiative, ci Guvernul, care este obligat prin lege să identifice o soluție.

„Eu cu Procurorul General noi nu mergem prin oraș, ne oprim la o clădire care credem că e frumoasă și spunem că eu pe asta o vreau. Dacă ar fi așa, eu vă spun că sunt clădiri cu mult mai frumoase pe care eu le-aș vrea. De exemplu, hai mai bine să nu spun de exemplu, că mâine ne trezim cu proteste, dar sunt alte clădiri ideale după mine, care ar fi atractive pentru noi. Toate aceste propuneri, inclusiv sediul Academiei de Științe, au venit din altă parte, nu noi le-am identificat ca potențiale clădiri, au fost identificate mai multe. Noi le vizităm, pentru că e necesar să vedem dacă spațiul are toate atributele necesare pentru funcționalitatea noastră”, a spus Veronica Dragalin, la emisiunea Rezoomat de la Rlive.

Potrivit ei, clădirea fostei Universități Tiraspol este cea mai potrivită, din acest punct de vedere, deoarece, „e destul de aproape de Judecătoria Buiucani, unde toate dosarele penale vor merge în judecată și nu-i departe de clădirea CNA”.

„Din punctul nostru de vedere, această clădire este acceptabilă pentru activitatea noastră. Avem și o soluție ca acei profesori, studenți din această clădire pot fi realocați peste drum, pentru că este o clădire a universității goală la moment”, a mai menționat Dragalin.

Amintim că Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău a acuzat Procuratura Anticorupție că încearcă să preia mai multe blocuri de studii care îi aparțin. Reprezentanții universității au lansat o petiție către înalții demnitari ai statului, cerând oprirea acestui proces. Mai mult, reprezentanții instituției a subliniat că toate cheltuielile de renovare și dotare, în special ale blocul de studii de pe strada Iablocikin 5, unde a activat Universitatea de Stat din Tiraspol, care în anul 2022 a fost absorbită de către UPSC, au fost suportate din resurse proprii, fără implicarea bugetului de stat.

„Blocul de studii de pe str. Gh. Iablocikin nr. 5 a fost dotat cu echipamente tehnologice moderne, care l-a transformat într-un Centru de excelență academică în diverse domenii ale științei.  Actualmente, în urma reorganizării, în acest bloc de studii își desfășoară activitatea Facultatea de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale, Laboratoarele științifice ale UPSC și Facultatea de Științe ale Educației”, se arată în petiție.

Distribuie acest articol

One thought on “Haz de necaz. Adjunctul Veronicăi Dragalin ia în derâdere intenția Procuraturii Anticorupție de a intra în sediul Universității „I. Creangă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram