
Conferința Episcopilor Italieni vine cu o nouă decizie controversată, prin care le permite bărbaților homosexuali să se pregătească pentru preoție în seminariile diocezilor italiene, atât timp cât respectă celibatul și să nu fie activi sexual.
Această decizie reprezintă o schimbare față de poziția exprimată anterior de Papa Francisc, care considera că bărbații homosexuali nu ar trebui să fie admiși în seminarii din cauza riscului de a duce o viață dublă, scrie The Guardian, citat de presa română.
„În procesul de formare, atunci când se face referire la tendințele homosexuale, este important să nu reducem discernământul doar la acest aspect. Cel mai important lucru pentru viitorii preoți este să demonstreze o orientare către viața de celibat”, se arată în decizia Conferinței Episcopilor Italieni.
CIE a reiterat că, deși Biserica Catolică „respectă profund persoanele în cauză”, bărbații homosexuali activi sexual nu pot fi admiși în seminarii sau în alte ordine sfinte.
Această decizie vine după o controversă din 2024, când Papa Francisc și-a cerut scuze pentru folosirea unui termen ofensator în timpul unei discuții cu episcopii despre admiterea bărbaților homosexuali în seminarii. Pontiful a explicat că nu a intenționat să jignească sau să se exprime în termeni homofobi.
De la alegerea sa în 2013, Papa Francisc a adoptat un ton mai inclusiv față de persoanele LGBTQ+ în declarațiile sale publice, ceea ce a generat nemulțumirea unor cardinali conservatori. Într-un moment remarcabil, el a spus despre preoții homosexuali: „Cine sunt eu să judec?” și, în decembrie 2023, a aprobat binecuvântarea pentru cuplurile necăsătorite și pentru cele de același sex, marcând o schimbare semnificativă pentru Biserica Catolică.