
Ziua de 14 octombrie, conform calendarului îndreptat, este închinată Sfintei Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și a Iașului, capitala istorică a vechii provincii românești. Este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, care vin din toate colțurile țării, pentru a se închina la moaștele sfintei.
Programul premergător hramului a început miercuri, 8 octombrie, iar pe parcursul acestor zile peste 100 de mii de pelerini au stat ore în șit în rând pentru a se închina la Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Astăzi, la podiumul amplasat pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane, are loc slujba de Hram în aer liber, săvârșită de un număr mare de ierarhi și slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și oaspeți din străinătate.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în secolul al XI-lea, fiind originară din Epivat, astăzi în Turcia. Din fragedă tinerețe a ales calea credinței și a dăruirii totale către Dumnezeu. După ani de nevoință și rugăciune în Țara Sfântă, și-a sfârșit viața smerit, iar trupul ei a fost descoperit neputrezit și plin de mireasmă, un semn de netăgăduit al sfințeniei.
De-a lungul veacurilor, moaștele sale au fost strămutate din Epivat la Tîrnovo, apoi la Belgrad și Constantinopol. În cele din urmă, prin voința voievodului moldovean Vasile Lupu, în anul 1641, sfintele relicve au ajuns în Moldova, la Iași.
De atunci, Sfânta Parascheva este considerată „Ocrotitoarea Moldovei” și a întregului neam românesc, iar cinstirea ei adună an de an mii de credincioși care îi cer ajutorul și mijlocirea.