Hrănește un bătrân flămând! Misiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a lansat o nouă campanie „Masa Bucuriei”

Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a lansat luni o nouă ediție a campaniei de Paști „Masa Bucuriei”, cel mai longeviv proiect de solidaritate socială dedicat bătrânilor singuri din Republica Moldova.

Lansarea a avut loc la Cantina Socială Mobilă „Aproape de Aproapele”, un serviciu social emblematic al Misiunii Sociale Diaconia, care activează de 13 ani. Zilnic, 150 de bătrâni și persoane nevoiașe beneficiază nu doar de o masă caldă, ci și de grija și sprijinul voluntarilor dedicați.

Evenimentul a reunit voluntari studenți și liceeni, voluntari seniori și echipe corporative. Prezența lor la eveniment a reflectat spiritul comunității care face posibilă această campanie și arată că atunci când generații se unesc, binele capătă forță și impact pentru comunitare.

„Campania Masa Bucuriei este o chemare la bunătate și solidaritate. Fiecare gest – voluntariat, donație sau parteneriat – este o ocazie de a ne arăta dragostea creștină față de aproapele nostru și oferă fiecăruia șansa de a se implica în felul său unic. Perioada Postului Mare și apropierea Paștelui dau acestor gesturi un sens și mai profund, transformând bunătatea noastră în lumină, speranță și bucurie împărtășită”, a declarat Igor Belei, directorul executiv al Misiunii Sociale Diaconia.

Directorul executiv al organizației a apreciat faptul că tot mai multe companii se alătură campaniei de la un an la altul.

„Într-o lume grăbită, unde bătrânii ajung adesea uitați, față în față zilnic cu izolarea și lipsurile, Masa Bucuriei este un model de solidaritate națională,  o formă de bunătate prin care le putem spune cu certitudine că nu sunt singuri, că ne pasă, iar prin faptele noastre le oferim nu doar hrană, ci  și demnitate”, a subliniat Igor Belei.

Campania „Masa Bucuriei” va culmina printr-o colectă națională de produse alimentare, care se va desfășura sâmbătă, 4 aprilie 2026, înainte de Duminica Floriilor, la Chișinău și în alte aproximativ 40 de localități din Republica Moldova.

În 2025, campania a colectat o cantitate record de 85.886 kg de produse, cu ajutorul a 1.200 de voluntari. Colecta s-a desfășurat în 120 magazine din Chișinău și alte 33 de localități din țară.

Doar în 2025, prin intermediul Cantinei Sociale Mobile „Aproape de Aproapele” din Chișinău au fost distribuite 44.000 de mese calde pentru oamenii nevoiași. În același timp, la Cantina Socială de la Roșu au fost oferite 16.218 prânzuri calde.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...