ICR „Mihai Eminescu” invită: „Țară Mică – Cântec Mare” – concert extraordinar la Chișinău, cu nemuritoarea muzică românească a anilor ’60-’80

Solistul formației IRIS, Cristian Minculescu, și membrii trupei SEMNAL M, Nicu Barna, Roxana Zăpârțan și Ștefan Boldijar, vor susține un concert de excepție la Chișinău, la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” și va avea loc în data de 22 februarie 2025.

Într-un comunicat de presă, ICR menționează că este vorba despre o ediție specială a proiectului simfonic „Țară Mică – Cântec Mare” dedicată muzicii românești din anii ’60-’80.

Concertul va cuprinde o selecție cu cele mai îndrăgite melodii ale secolului trecut, reinterpretate de orchestra simfonică Moldovan National Youth Orchestra sub bagheta dirijorului Andriano Marian, precum și de Studioul Muzical-coral „Lia-Ciocârlia” (CRCT ARTICO), Corul de copii „Capriccio” (IPLT „Gheorghe Asachi”) și de interpreții: Cătălin Josan, Oleg Spînu, Ștefan Albu, Stas Goncear, Stela Botez și Andrey Bolshedvorsky, alături de invitații speciali Cristi Minculescu de la IRIS și trupa SEMNAL M.

Astfel, spectatorii vor avea posibilitatea să asculte melodii celebre semnate de Iris, Semnal M, Phoenix, Mondial, Mihaela Runceanu, Sincron, Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Mihai Constantinescu și Vasile Șeicaru. Evenimentul va fi prezentat de Sandu Scobioală.

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...