Igor Șarov nu va candida pentru un nou mandat de rector al USM: „Nu este o retragere, ci o încheiere responsabilă a unei etape importante”

Actualul rector al Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat la conducerea instituției. Declarația a fost făcută marți, în cadrul ședinței Senatului Universitar.

„Am considerat corect și responsabil să anunț decizia mea de a nu candida pentru un nou mandat chiar la începutul perioadei de depunere a actelor. Sper ca acest gest să mobilizeze potențialii candidați și să încurajeze o competiție reală, onestă și corectă”, a declarat Igor Șarov.

În mesajul adresat membrilor Senatului, rectorul a subliniat că își încheie mandatul după o perioadă marcată de rezultate vizibile și măsurabile, menționând creșterea numărului de studenți, consolidarea atractivității academice, internaționalizarea universității, digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii și promovarea unei culturi organizaționale bazate pe transparență și colaborare.

Totodată, Șarov a evidențiat consolidarea relațiilor academice cu instituții din România și menținerea independenței universității, cu implicarea activă a acesteia în marile dezbateri publice din Republica Moldova.

„Privesc acest moment nu ca pe o retragere, ci ca pe o încheiere responsabilă a unei etape importante. Voi rămâne parte activă a vieții universitare și voi contribui, în măsura posibilităților, la consolidarea și afirmarea USM”, a precizat actualul rector.

Între timp, Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM a anunțat declanșarea oficială a procesului de alegere a noului conducător al universității, în conformitate cu calendarul aprobat pe 19 și 22 ianuarie 2026.

Potrivit regulamentului, pot candida persoanele care dețin titluri științifice și/sau științifico-didactice, au cel puțin cinci ani de experiență în învățământul superior și cercetare și nu se află în situații de incompatibilitate prevăzute de lege. De asemenea, nu pot candida persoanele care au 65 de ani sau mai mult la data depunerii dosarului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...