
Cazul decesului Ludmilei Vartic, soția fostului vicepreședinte al raionului Hâncești, este investigat de oamenii legii sub aspectul infracțiunii de violență în familie, cu determinarea la suicid. Dosarul a fost transmis organelor de urmărire penală din Hâncești, după ce cele două procese penale au fost conexate. Despre asta a anunțat șeful-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Lupan.
„Prin ordonanța procurorului general aceste două cauze au fost conexate și urmează să fie examinate de organul de urmărire penală din Hâncești. Se examinează prin prisma Codului Penal, violență în familie cu determinarea la suicid. Un lucru este cert. Sunt mari divergențe dintre ceea ce s-a lansat în spațiul public și ceea ce constată organul de urmărire penală”, a declarat Alexandru Lupan în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău, scrie IPN
Totodată, oficialul a menționat că, potrivit datelor analizate de anchetatori, în anul 2025 a existat un incident în care femeia a ajuns la spital cu intoxicație medicamentoasă. Cazul a fost tăinuit de medici, fără a fi raportat poliției.
„Dacă s-ar fi raportat acest lucru, ar fi intervenit mecanismul de reglementare a cazurilor de violență în familie și poate n-am fi ajuns la acest rezultat. Sper că ancheta internă a Ministerului Sănătății va stabili de ce acest caz n-a fost raportat”, a mai spus șeful-adjunct IGP.
Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, care are statut de bănuit pe caz, a venit joi cu un mesaj public în care a respins categoric acuzațiile lansate în spațiul public potrivit cărora ar fi exercitat violență fizică asupra soției sale.