Atacatorul din Aeroportul din Chișinău, care, săptămâna trecută, a împușcat mortal două persoane, a fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne din Tadjikistan, timp de șapte ani. Informațiile au fost prezentate de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a mai precizat că atacatorul nu va fi extrădat, iar dacă va supraviețui, acesta va fi judecat, condamnat și își va ispăși pedeapsa în Republica Moldova.
Viorel Cernăuțeanu a mai precizat că Rustam Așurov nu a făcut parte dintr-o grupare teroristă, ci a acționat ca un „criminal obișnuit”. Mai mult, la momentul intrării în Republica Moldova nu figura în vreun sistem internațional de căutare. Acest lucru a fost confirmat de cei trei angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din Dușanbe, care au venit în Moldova, pentru a se documenta cu privire la mersul anchetei.
Șeful IGP a declarat că, în prezent, are loc și investigarea modului în care imaginile din momentul atacului, filmate de camere de supraveghere din aeroport, au ajuns în spațiul public.
„Instituțiile statului s-au autosesizat cu privire la dezinformările din spațiului public și în legătură cu imaginile care au apărut în presă. Apare frecvent în spațiul public că persoana respectivă a fost într-o listă de căutare. Acesta nu era membrul vreunei grupări teroriste Confirm că atacatorul nu a figurat în nicio listă de căutare”, a declarat șeful IGP.
În privința arestului de 30 de zile, aplicat atacatorului, Cernăuțeanu a declarat că indiferent dacă o persoană este într-o stare foarte gravă, aceasta trebuie să fie supusă unor măsuri procesuale.
„Am o comunicare continuă cu personalul medical. Starea este una foarte gravă, dar medicii întreprind toate acțiunile corespunzătoare, indiferent de persoana care se află pe patul de spital”, a mai spus Cernăuțeanu.