Ilan Șor, vizat de un nou mandat de arestare în dosarul delapidării celor 100 de milioane de dolari de la BEM

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a emis un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele oligarhului fugar, Ilan Șor, în lipsa acestuia, în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la Banca de Economii (BEM).

Decizia a fost pronunțată la 17 iunie 2026, după ce instanța a admis demersul procurorilor. Măsura a fost aplicată în lipsa inculpatului.

Potrivit Procuraturii, Șor este învinuit că ar fi avut rol de organizator, instigator și coautor într-o schemă de delapidare a averii străine, comisă de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.

Anchetatorii susțin că, în perioada iulie 2013 – septembrie 2014, în timp ce ocupa funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor ar fi organizat și coordonat un grup care a pus la punct o schemă de sustragere a 100 de milioane de dolari din activele instituției financiare.

Potrivit învinuirii, acesta ar fi exercitat control de facto asupra mai multor instituții financiar-bancare prin intermediul unor persoane interpuse și ar fi facilitat adoptarea unor decizii administrative, juridice și financiare necesare implementării planului infracțional.

Procurorii afirmă că în cadrul schemei au fost utilizate inclusiv documente false pentru transferarea și folosirea fondurilor băncii în interesul grupului criminal organizat.

În aceeași cauză penală, fostul președinte interimar al Băncii de Economii a fost condamnat la 10 ani de închisoare pe 29 ianuarie 2024. Dosarul acestuia se află în prezent pe rolul Curții de Apel Centru, care urmează să pronunțe o decizie la 8 iulie 2026.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...