Importurile de electricitate din Ucraina au crescut după atacurile rusești. România și R. Moldova, printre țările care exportă energie în țara vecină

Importurile zilnice de electricitate ale Ucrainei au atins, marți, cel mai ridicat nivel din acest an, după ce o serie de atacuri cu rachete rusești asupra infrastructurii critice au provocat pene de curent în multe regiuni, a anunțat Ministerul Energiei, potrivit Reuters.

Atacurile, dintre care cel mai mare a avut loc vineri, au provocat pagube majore la instalațiile de generare și de transmisie, forțând Kievul să oprească exporturile de energie electrică. Ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, a declarat că acesta a fost cel mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei din ultima vreme.

Uniunea Europeană şi Ucraina şi-au legat reţelele de electricitate în luna martie 2022, la scurt timp după ce a început invazia rusească, ceea ce îi permite Ucrainei să primească electricitate în regim de urgenţă din Europa, în cazul în care atacurile militare provoacă pagube facilităţilor ucrainene.

Importurile provin din România, Slovacia, Polonia, Ungaria și Moldova, a declarat pentru Reuters operatorul de rețea Ukrenergo.

În orașul Harkov și în părți din regiunea Zaporojie din sud-estul țării, 200.000 de locuitori au rămas fără electricitate de la atacurile de vinerea trecută.

„Pagubele foarte grave la sistemul de energie electrică fac imposibilă conectarea tuturor oamenilor și caselor la rețea și există părți ale orașului unde penele de curent durează 4-6 ore. Astăzi, transportul subteran funcționează deja, însă… (alte) mijloace de transport electric nu funcționează astăzi în Harkov”, a declarat primarul din Harkov, Igor Terekhov.

Volodimir Kudrițki, șeful Ukrenergo, care operează liniile de transmisie din Ucraina, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă televizate la Harkov, că societatea are un plan pentru a restabili alimentarea cu energie electrică.

„Este încă greu de garantat un termen, dar vorbim despre o perioadă de 7-10 zile, poate două săptămâni, când vom putea restabili alimentarea normală cu energie electrică a orașului. Cu condiția să nu existe noi distrugeri”, a spus el.

Moscova a declarat că instalațiile energetice ucrainene sunt ținte legitime și că astfel de atacuri au ca scop slăbirea armatei Kievului. Rusia susține că ultimele lovituri sunt represalii pentru atacurile ucrainene care au umbrit realegerea președintelui rus Vladimir Putin.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram