
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Opera Națională din București, organizează un concert special de colinde, dedicat sărbătorilor de iarnă. Evenimentul va reuni, în capitala Republicii Moldova, o pleiadă sclipitoare de artiști consacrați pe plan internațional, anunță instituția, într-un comunicat de presă.
Angrenajul condus de dirijorul Daniel Jinga, este format din 70 de instrumentiști din cadrul Orchestrei Operei Naționale din București, 40 de muzicieni ai Corului Național Român, alături de 6 soliști de operă, pop și crossover.
„Conceptul artistic are la bază sublimarea prin muzică a tradițiilor românești și internaționale, reinterpretate pe ambele maluri ale Prutului, respectând principiul european al unității în diversitate, precum și dezideratele universale ale armoniei și păcii, pe care sărbătoarea Crăciunului le aduce, dintotdeauna, în mijlocul oamenilor de pretutindeni”, se spune în comunicatul ICR.
În cadrul spectacolului vor răsuna următoarele lucrări muzicale: „O ce veste minunată”, „La poartă la Țarigrad”, „A Christmas Festival”, „Jingle Bells”, „A White Christmas Noel”, „Silent Nigh”, „Coroană de trandafiri”, „All I want for Christmas is You”, „A Merry Little Christmas”, „Legănelul lui Iisus”, „Noi umblăm și colindăm”, „La Viflaim”, „Let it Snow”, „Santa Klaus is Coming to Town”, „Galbenă Gutuie”, „Once Upon a December”, „Valsul Florilor” (Spărgătorul de Nuci), „Tritsch-Tratsch Polka”, „Uvertura Operetei Liliacul” și „Ave Maria”.
Evenimentul va avea loc luni, 11 decembrie 2023, ora 19.00, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău.
