Incident cu arme în Zona de Securitate, în preajma localității Varnița. Doi braconieri, care prindeau ilegal pește cu plasa în râul Nistru, între satele Varnița și Parcani, au tras mai multe focuri de armă în direcția unui inspector al serviciului de supraveghere piscicolă din regiunea transnistreană. Cazul a avut loc în noapte de 21 spre 22 mai.
Co-președintele Comisiei Unificate de Control din partea Tiraspolului, Oleg Beliakov, citat de presa transnistreană, susține că inspectorul desfășura un raid și a observat două persoane pescuind ilegal, în perioada de prohibiție.
După ce au auzit zgomotul bărcii de patrulare, cei doi braconieri s-au retras pe malul drept, dinspre Varnița, unde îi aștepta o altă persoană. Împreună, aceștia au scos barca din apă, au încărcat-o într-un automobil și au părăsit zona. La scurt timp, au oprit mașina, au ieșit și au deschis focul în direcția inspectorului. Din fericire, angajatul nu a avut de suferit.
Autoritățile din stânga Nistrului au sesizat polițiștii moldoveni, care acum sunt pe urmele braconierilor, care, după incident, s-ar fi ascuns în Varnița.