
Autoritățile centrale își propun să crească performanța funcționarilor publici prin crearea unei noi structuri – Institutul Național de Management Public. Anunțul pentru elaborarea proiectului de hotărâre a fost făcut de Cancelaria de Stat, care susține că inițiativa vine în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
„Proiectul hotărârii Guvernului este elaborat din necesitatea revizuirii și consolidării domeniului profesional al funcționarilor publici în vederea responsabilizării, eficientizării și orientării către rezultate a procesului de formare profesională a personalului din administrația publică. Or, creșterea performanțelor profesionale la nivelul serviciului public este indispensabil legată de necesitatea formării continue a personalului din administrația publică, mai ales în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”, transmite Cancelaria de Stat.
Amintim, săptămâna trecută, Guvernul a decis alocarea a 36 de milioane de lei drept sporuri salariale pentru 1000 de funcționari, jumătate dintre care cu funcții de conducere, „care au contribuit la realizarea sarcinilor de implementare a cerințelor de aderare la Uniunea Europeană”.
Decizia a fost urmată de un val de critici din partea mai multor partide, demnitari și societatea civilă, care au calificat gestul drept unul nejustificat și că acțiunile de implicare a funcționarilor în procesul de aderarea la Uniunea Europeană nu trebuie să devină un pretext pentru privilegii, ci un angajament autentic față de cetățeni și bunăstarea lor.