În lipsa unui buget aprobat, toate proiectele pentru anul 2024 se vor opri, avertizează consilierul municipal Denis Șova

Cetățenii din Capitală vor resimți consecințe negative după votul consilierilor PAS și PSRM din Consiliul municipal Chișinău, care s-au opus adoptării bugetului pentru 2024. „Toate proiectele care sunt incluse în proiectul bugetului pentru anul 2024 se vor opri. Și atâta timp cât nu va fi aprobat bugetul anului curent, vom merge doar pe cifrele din anul 2023”, a declarat consilierul municipal din partea formațiunii „Partidului Nostru”, Denis Șova. Potrivit lui, toate proiectele de dezvoltare, incluse în bugetul pentru anul 2024, se vor opri.

În special, acesta s-a referit la stoparea finanțării suburbiilor și a adus exemplul orașului Cricova, fiind consilier și în Consiliul local.

„Da, am și eu întrebări la proiectul bugetului, Dar pentru asta și sunt convocate ședințele. Ca să venim, să discutăm, să venim cu propuneri și într-un final să obținem un buget”, a declarat Șova. 

Șova i-a îndemnat pe cei din PAS să nu profite de tribuna CMC doar pentru ca să fie filmați și  amintit că fiecare ședință costă trei mii de lei per consilier. 

„Am pierdut o zi, deoarece cineva a nimerit în cadru și hai să mă arate, să vadă cumătru că eu aici ceva vorbesc. Oameni buni, aveți tik-tokuri, aveți telegram  – ieșiți acolo și vorbiți, dar nu folosiți timpul și banii celor care locuiesc în municipiul Chișinău”, a mai adăugat acesta.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...