
Un candidat al PAS, Marina Morozova, actual deputat, este acuzată că atribuie guvernării realizarea proiectului de reabilitarea a unei grădinițe din orașul Drochia, în timp ce autoritățile locale dezmint afirmațiile candidatei și precizează că lucrările au fost realizate la inițiativa primăriei orașului în cadrul unui program susținut de UE și finanțat de PNUD.
Într-un scurt vide publicat pe rețelele de socializare, candidatul PAS, Marina Morozova, anunță că proiectul de reabilitare a Grădiniței „Scufița Roșie” din Drochia a fost realizat de Guvernul PAS, argumentul invocat fiind perioada de realizare – 2023-2024.
„Ce ține de grădinița Scufița Roșie. Acest proiect a avut loc în perioada guvernării PAS, în 2023-2024. Datorită guvernării PAS, acest proiect și multe altele au venit în raionul Drochia, pentru că unii sunt de mult primari, doar că nu s-au lăudat în mandatele trecute cu atâtea proiecte pe care le-a oferit guvernarea PAS”, a declarat Marina Morozova.
În replică, candidatul este acuzat de fals de primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, care candidează pe lista formațiunii „Partidul Nostru”.
„Doamna a candidat la funcție de deputat, Marina Morozova, și-a asumat din nou meritele pentru lucrările de reparație. Ce vreau să atenționez este că primăria este semnatară a acestui program „Primarii pentru Creștere Economică” din anul 2018. Deci, atunci nici nu se auzea sau nici pomină de PAS să fie la guvernarea țării. Astăzi noi aflăm că această grădiniță a fost reparată de către PAS. Eu înțeleg că noi vrem să ne asumăm acum în campanie electorală toate meritele posibile și imposibile. Este un proiect implementat de către Primăria orașului Drochia cu susținere financiară a PNUD Moldova prin intermediul programului „Primarii pentru creștere economică”. Un proiect în valoare totală de peste 2 milioane de lei. Am un singur mesaj către toți candidații din această campanie. Eu înțeleg, în campanie electorală, noi cu toții ne dorim să ne asumăm merite, să atragem cât mai mulți alegători, să le demonstrăm că noi suntem cei mai buni, dar haideți să nu ne asumăm meritele celorlalți”, se arată în reacția Ninei Cereteu.