În premieră, publicul larg va putea trece de gardul de la reședința prezidențială de la Condrița. În weekend, acolo va fi organizat un festival dedicat pădurii

Cetățeni de rând ai Republicii Moldova vor putea vizita, în premieră, pădurea îngrădită a reședinței prezidențiale de la Condrița. Accesul va fi permis publicului larg în cadrul unui festival organizat într-o zonă discretă și ferită de ochii lumii, unde vor fi organizate expoziții, târguri și chiar amenajate scene pentru formații.

Ministerul Mediului a anunțat deja că la evenimentul din 14 septembrie, denumit Festivalul Pădurilor, intrarea va fi gratuită. Între timp, organizatorii, printre care Asociația Jurnaliștilor de Mediu, susțin că vor fi și unele restricții de circulații pe drumul național Chișinău-Leușeni, deoarece în zona reședinței de la Condrița vor fi amenajate parcări temporare, chiar pe marginea șoselei, pe perioada evenimentului ce va avea loc între 11.00 și 21.00. Va fi organizat și transport public din Piața Marii Adunări Naționale, călătoria fiind de 6 lei.

Reședința de la Condrița se află acum în gestiunea Cancelariei de Stat. Anual, pentru clădirile complexului sunt cheltuite două milioane de lei, declara Maia Sandu pentru presă în primăvara acestui an. În perioada pandemiei, șeful statului spunea că în vile sunt „puține spații care pot fi folosite la ceva, însă reședința trebuie păstrată pentru evenimente”. Ulterior, vilele au fost un adăpost pentru câteva grupuri de refugiați din Ucraina.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...