Asistenți personali din toată țara nu și-au primit salarii de câteva luni. De asemenea, sunt rețineri la transferarea banilor pentru achitarea lefurilor pedagogilor și angajaților grădinițelor din Capitală. Subiectul a fost abordat, astăzi, în timpul ședinței Parlamentului, la care este prezent și premierul Dorin Recean. Șeful Executivul a declarat că prima problema va fi rezolvată după 31 mai, când vor fi aprobate rectificările necesare la bugetul de stat. Cea de-a doua problemă a lăsat-o pe seama autorităților din Chișinău.
Discuțiile au fost inițiate de deputatul socialist Vladimir Odnostalco.
„În municipiul Chișinău sunt rețineri la transferuri banilor de la Ministerul Finanțelor pe conturile municipiului, pentru achitarea salariilor pedagogilor și angajaților grădinițelor. Prima întrebare: de ce nu a fost rezolvată problema salariilor asistenților personali? Și de ce continuă să existe problema cu transferurile pentru achitarea lefurilor pedagogilor și angajaților grădinițelor în municipiul Chișinău?”, a întrebat parlamentarul.
Prim-ministrul a spus că prima problemă va fi rezolvată în curând.
„Pentru asistenții personali, în 31 mai, Guvernul va aproba rectificarea bugetară și, respectiv, vor fi achitate toate datoriile. Acestea, așa cum spuneam și anterior, au survenit de aceea că administrația publică locală a intervenit cu aceste servicii, respectiv, ele nu au fost corespunzător bugetate”, a spus Recean.
Soluția pentru a doua problema e la Primăria Capitalei, spune Recean.
„Văd că la Chișinău a mai apărut cineva care se jeluie că cineva cuiva încurcă să lucreze. Eu cred că este corect ca administrația publică a orașului, pe care o controlați dumneavoastră, și primarul, și consiliul, adică colegii dumneavoastră de la oraș, să-și îndeplinească obligațiunile, să vină la timp la serviciul, să aprobe toate procedurile”, a răspuns Recean.
La începutul lunii mai, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că mai mult de o mie de asistenți personali din Moldova nu și-au primit salariul pentru luna martie.