
Încă un cetățean ucrainean a ajuns cu motoparapanta în R. Moldova. Survolarea ilegală a spațiului aerian a fost detectată, la ora 13.13, de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Peste 15 minute, aparatul și bărbatul au fost localizați lângă satul Larga din raionul Briceni.
„Reprezentanții Poliției de Frontieră investighează acest caz de trecere ilegală a hotarului Republicii Moldova”, precizează Ministerul Apărării.
Amintim că, la sfârșitul lunii septembrie, un bărbat ar fi traversat, la fel, frontiera dintre Ucraina și R. Moldova cu o parapantă motorizată. Aparatul ar fi decolat de pe teritoriul Ucrainei și ar fi trecut frontiera aeriană la o altitudine de aproximativ 1.000 de metri.
De asemenea, în luna iunie, un alt bărbat, în vârstă de 45 de ani, a folosit o motoparapantă pentru a traversa în zbor frontiera cu Republica Moldova. La scurt timp după aterizarea într-un câmp de porumb, bărbatul, care a fugit de înrolare din Ucraina, a solicitat azil. Cazul mai puțin obișnuit a avut loc în satul Beleavinți din raionul Briceni, localitate aflată la 8 kilometri de frontiera moldo-ucraineană.