Incendii masive de vegetaţie în Spania și Franța. Stare de urgenţă naţională și sute de mii de oameni evacuați 

Peste 200.000 de persoane au fugit sau au primit ordin să rămână în locuinţe, după incendiile uriaşe de vegetaţie care au cuprins vineri Spania şi Franţa. Autorităţile de la Madrid au declarat stare de urgenţă naţională, iar autorităţile franceze au ordonat evacuarea totală, pe uscat şi pe mare, a uneia dintre cele mai cunoscute destinaţii de vacanţă din ţară, scrie The Guardian, potrivit News.ro. 

Autorităţile din sud-vestul Franţei au dispus evacuarea peninsulei Cap Ferret, de pe coasta Atlanticului, „sat cu sat”, din cauza unui incendiu „intens şi extrem de imprevizibil”, care a mistuit peste 19.000 de hectare de pădure. Guvernul Spaniei a declarat prima stare de urgenţă naţională provocată de un incendiu de vegetaţie, după ce două focare mari s-au unit în apropiere de Madrid, iar un al treilea era pe punctul de a li se alătura, pe fondul temperaturilor sufocante şi al vegetaţiei extrem de uscate din mare parte a sudului Europei. Ambele ţări au solicitat ajutorul Uniunii Europene. 

„Este cel mai grav incendiu de vegetaţie din istoria regiunii noastre”, a declarat preşedinta Comunităţii Madrid, Isabel Díaz Ayuso, descriind „o situaţie fără precedent”, o combinaţie de „temperaturi extrem de ridicate şi vânturi necruţătoare”. 

Peste 110.000 de persoane au fost evacuate în două zile pentru a scăpa de incendiul de la Cap Ferret, a anunţat prefectura Gironde, printre acestea numărându-se mii de turişti cazaţi în campinguri şi locuinţe de vacanţă. 

Aproximativ 800 de pompieri şi patru avioane pentru stingerea incendiilor luptau cu focul din Gironde, la nord de golful Arcachon, însă incendiul, izbucnit miercuri în apropierea satului Saumos, la 40 de kilometri vest de Bordeaux, nu fusese încă stabilizat. Numeroase drumuri din zonă, inclusiv cele care duc spre Cap Ferret, unde se află multe vile deţinute de celebrităţi şi milionari, au fost închise pentru tot traficul neesenţial. Optzeci de case au ars. 

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că a activat mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, în timp ce ţara, afectată din luna mai de trei valuri de căldură aproape consecutive, se confruntă cu numeroase incendii de vegetaţie. 

Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a declarat vineri că 32 de incendii de vegetaţie erau active, iar 50.000 de hectare fuseseră deja mistuite de la începutul anului, de aproape patru ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Datele Sistemului european de informaţii privind incendiile forestiere arată că gravitatea incendiilor din Uniunea Europeană a atins niveluri record pentru această perioadă a anului.

Guvernul Spaniei a declarat joi seară stare de urgenţă naţională, după ce incendiile de vegetaţie au ameninţat zone din apropierea capitalei şi din provincia învecinată Ávila, ceea ce a dus la evacuarea sau izolarea în locuinţe a peste 63.000 de persoane. Starea de urgenţă naţională, care permite guvernului central să preia controlul general asupra competenţelor şi responsabilităţilor aflate de obicei în sarcina regiunilor autonome ale Spaniei, a mai fost declarată o singură dată, în timpul penei de curent la nivel naţional din aprilie 2025. Guvernul regional al Madridului a solicitat ajutor, descriind situaţia drept una de „gravitate extremă”. 

Vineri dimineaţă, Ministerul spaniol al Mediului a anunţat că, de la începutul anului 2026, fuseseră înregistrate 29 de incendii forestiere de amploare, comparativ cu o medie anuală de nouă incendii între ianuarie şi sfârşitul lunii iulie, în ultimul deceniu. Incendiile forestiere au mistuit aproximativ 114.796 de hectare, faţă de 25.133 de hectare în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ministerul spaniol de Interne a solicitat, de asemenea, aeronave pentru stingerea incendiilor prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, care urmăreşte consolidarea cooperării în domeniul protecţiei civile între statele membre ale UE şi alte zece ţări participante. Garda Civilă spaniolă, care asigură ordinea în zonele rurale, a anunţat vineri seară că un bărbat a fost arestat, iar un altul este anchetat în legătură cu incendiul forestier din localitatea Burgohondo, în provincia Ávila. Potrivit autorităţilor, cei doi suspecţi ar fi ignorat interdicţia privind utilizarea utilajelor grele, provocând „scântei care ar fi putut declanşa incendiul”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...