
Cinci persoane sunt date dispărute, iar alte 19 au fost rănite în urma unui incendiu puternic izbucnit vineri într-o clădire cu apartamente din localitatea Thusis, în estul Elveției, au anunțat autoritățile. Două dintre persoanele rănite se află în stare gravă.
Incendiul a fost semnalat la scurt timp după miezul nopții și a cuprins complet o clădire în care funcționa un restaurant și se aflau mai multe apartamente.
Potrivit poliției, casa scării s-a prăbușit în timpul incendiului, iar pompierii au fost nevoiți să deschidă acoperișul clădirii cu ajutorul unei macarale pentru a putea interveni.
În total, aproximativ 100 de pompieri au fost mobilizați la fața locului, iar operațiunile de stingere continuau și vineri dimineață.
Cel puțin 19 persoane au fost rănite, două dintre acestea fiind în stare gravă. Alte 14 persoane au reușit să iasă din clădire fără să fie rănite.
Autoritățile au anunțat că cinci persoane sunt în continuare date dispărute. Cauza incendiului nu a fost deocamdată stabilită, iar investigațiile sunt în desfășurare.