
Prima săptămână a lunii august va aduce un nou episod de caniculă în Republica Moldova și în Balcani, pe fondul pătrunderii unor mase de aer foarte cald din nordul Africii. Temperaturile vor începe să crească treptat începând de joi, iar în weekend maximele vor ajunge până la 35 de grade în sud, urmând să urce la începutul săptămânii viitoare până la aproximativ 38 de grade.
Potrivit prognozelor agențiilor meteorologice europene, valul de căldură va afecta mai întâi vestul continentului. Cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate în Peninsula Iberică și Franța, unde mercurul din termometre va depăși cu ușurință pragul de 40 de grade Celsius, iar pe alocuri ar putea atinge chiar 45 de grade.
Ulterior, sistemul atmosferic se va deplasa spre centrul și estul Europei, cuprinzând Germania, țările Benelux, Italia, Ungaria, peninsula Balcanică și Republica Moldova. În mai multe dintre aceste regiuni sunt prognozate temperaturi de peste 40 de grade.
Meteorologii avertizează că abaterile termice estimate sunt excepționale și se apropie de cele mai ridicate valori înregistrate vreodată pentru această perioadă a anului.
Pe lângă temperaturile foarte ridicate din timpul zilei, specialiștii atrag atenția și asupra nopților tropicale. În regiunea noastră, minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce va reduce considerabil răcorirea organismului și va amplifica efectele caniculei. Astfel, riscul problemelor de sănătate va crește, în special în cazul persoanelor vârstnice, al copiilor și al celor cu afecțiuni cronice.
Amintim că cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în timpul verii în Republica Moldova a fost consemnată pe 7 august 2012, la Fălești, când termometrele au indicat 42,4 grade.