
Un soldat al forțelor armate ale Germaniei a fost rănit după ce a fost împușcat din greșeală de polițiști germani în timpul unui amplu exercițiu militar desfășurat miercuri în orașul Erding, landul Bavaria, potrivit agenției dpa.
Reprezentanții comandamentului operațional al Bundeswehr au declarat că incidentul a fost provocat de o neînțelegere între trupele militare participante și polițiștii chemați de localnici, care au raportat prezența unui bărbat înarmat.
Potrivit relatărilor, unități ale poliției bavareze, inclusiv un elicopter, au fost trimise în zonă, iar în momentul în care au ajuns, militarii au deschis focul cu muniție de exercițiu, crezând că polițiștii fac parte din scenariul exercițiului. În replică, polițiștii au tras cu muniție reală, rănind un soldat.
„Din cauza unei interpretări greșite a situației, s-au tras focuri de armă”, a transmis poliția bavareză într-un comunicat, precizând ulterior că persoana înarmată era un militar aflat în misiune de antrenament.
Soldatul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri pentru răni ușoare, iar ulterior a fost externat, au precizat autoritățile.
Incidentul s-a produs în cadrul exercițiului militar de amploare „Marshal Power”, la care participă aproximativ 500 de polițiști militari și sute de angajați ai serviciilor de urgență, inclusiv pompieri și echipe medicale. Exercițiile au loc în mai multe localități din nordul orașului Munchen și simulează un atac asupra unui stat membru NATO.
Poliția criminalistică de stat, împreună cu anchetatori locali, a deschis o investigație oficială pentru a stabili cum s-a ajuns la incidentul care a pus în pericol viețile militarilor și ale polițiștilor implicați.