A fost panică în această dimineață la Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” după ce porțiuni din tavanul de la primul etaj al clădirii s-au prăbușit chiar în momentul în care elevii ieșeau la recreație. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte ale producerii incidentului. Ajunși la fața locului, jurnaliștii Deschide.MD au încercat să intre în instituția de învățământ în baza legitimației, însă accesul le-a fost interzis.
Directorul liceului a declarat că nu s-a întâmplat nimic grav și a cerut jurnaliștilor să-i fie expediată o solicitare, la care va răspunde ulterior, scrie sursa citată.
Ulterior, unul dintre profesori a avut o explicație pentru deschide.md cu privire la motivele producerii incidentului. Potrivit lui, tavanul s-a prăbușit exact în moment în care copiii au ieșit la recreație. Așa cum elevii „alergau și tropăiau”, vibrațiile ar fi cauzat căderea tavanului, explică acesta, mai scrie sursa citată.
Clădirea Liceul Teoretic „Mircea Eliade” este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău, amplasat în Centrul istoric, pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Clădirea a început să fie construită în 1907. Aceasta se află în gestiunea liceului din 1990.