
Un incident neobișnuit a marcat finalul partidei dintre Oțelul Galați și FK Csikszereda Miercurea Ciuc, disputată în runda a 23-a din Superliga României, potrivit Next Media. În minutul 81, la scorul de 3-0 pentru gazde, instalația de nocturnă a Stadionul Oțelul Galați s-a stins, provocând o întrerupere prelungită.
Până la incident, meciul se desfășurase fără emoții pentru echipa antrenată de László Balint. Patrick deschisese scorul, iar Nuno Pedro reușise o dublă, ducând tabela la 3–0.
După stingerea nocturnei, reflectoarele au început să se reaprindă parțial, însă insuficient pentru reluarea jocului. Sorin Vădana, arbitrul întâlnirii, a trimis echipele la vestiare după aproximativ patru minute. La scurt timp, instalația s-a oprit din nou complet. Abia după circa 25 de minute, nocturna a revenit la capacitate maximă, iar partida a fost reluată.
Iluminatul a rezistat până la final, iar Oțelul a închis meciul fără alte probleme, obținând trei puncte importante care o urcă în clasament peste Universitatea Cluj și UTA. Pe teren propriu, gălățenii au ajuns la șase victorii, trei egaluri și două înfrângeri, cu 32 de goluri marcate, dintre care 17 în primele reprize. Din lot, doar 28 de jucători au fost utilizați în primele 22 de etape, iar Zivulic, Andrezinho și Patrick au bifat prezențe în fiecare meci.
De cealaltă parte, Csikszereda rămâne cu patru puncte strânse în deplasare, după remiza albă cu UTA Arad și victoria cu 2–0 în fața lui FC Hermannstadt.
