India, o destinație tot mai vizitată de demnitarii de la Chișinău. După Dan Perciun, la New Delhi a ajuns și Mihai Popșoi

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, se află în capitala Indiei, acolo unde va avea loc ceremonia de inaugurare a misiunii diplomatice, care activează deja de mai bine de un an. Ambasada este condusă de Ana Taban, fost consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și care se află la șefia noii misiuni din octombrie 2023, atunci când au fost transmise scrisorile de acreditare președintei Indiei, Droupadi Murmu.

Potrivit Ministerului de Externe, această vizită are loc la invitația omologului indian Subrahmanyam Jaishankar și are drept obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale.

Oficialii vor semna documente importante în domeniile migrației și mobilității, energiei regenerabile și colaborării interministeriale.

Totodată, Mihai Popșoi va participa la masa rotundă de afaceri Moldova – India, organizată de Confederația Industriei Indiene și va avea întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri, în special din sectorul farmaceutic și al energiei regenerabile, pentru a promova oportunitățile de investiții în Republica Moldova.

Amintim, activitatea misiunii R. Moldova în India a început încă în septembrie 2023. Printre demnitarii care au ajuns la noua misiune se numără Vladimir Bolea, Dan Perciun și Mihai Popșoi.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...