
Inflația a majorat costul proiectulului de construcție a complexului Leova-Bumbăta cu 36%, susține șeful interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Sergiu Bejan, învinunit în dosarul Procuraturii Anticorupție inițiat în legătură cu drumul de la frontiera moldo-română.
În total, au fost construite peste 3,5 kilometri de drumuri, inclusiv o parcare pentru 100 de camioane. Prețul total al proiectului, după toate rectificările, a fost de peste 280 de milioane de lei, adică peste 14 milioane de euro.
„Obiectivele care au fost puse de Comisia pentru Situații ExcepțiIonale în fața ASD-ului, noi le-am îndeplinit, în situația cea de criză, când erau trei luni după demararea războiului din Ucraina, când toți erau încurcați, când toți funrizorii de bituum, de metal, care veneau din Belarus sau Rusia, a trebuit să ne orientăm cu furnizorii către țările europene, cum ar fi Muntenegru, Polonia etc. Asta și a demarat procesul… să nu uităm ce inflație a fost în 2022. Dacă acest drum era să fie făcut în 2021, atunci el costa cu 36% mai puțin”, a declarat directorul interimar al ASD, Sergiu Bejan, în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Șeful de la ASD, vizat în dosar, susține că întreprinderea pe care o conduce a executat prevederile unui „contract oficial” și a confirmat că zona destinată camioanelor nu este funcțională și a lăsat să se înțeleagă că a fost construotă „în zadar”.
„Față de ASD s-au pus nișlte sarcini: că vor trece pe acolo camioane sau nu vor trece camioane, asta nu este obiectivul ASD. Noi suntem organ de implementare. Nouă ni s-au dat sarcini și obiective de execuții, dar că acolo vor trece camioane, vehicule sau cine va gestiona parcarea, asta nu este obiectivul ASD-ului”, a precizat șeful ASD, Sergiu Bejan.
Amintim, lunile trecute, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, se arăta deranjat de ancheta penală în cazul construcției drumului Leova-Bumbăta și spunea că nu cunoaște detalii despre dosar și nici cine sunt cei vizați.
Oficialul a declarat în câteva emisiuni TV că în timpul realizării proiectului a fost transparent și se întreaba retoric de ce procurorii nu vin cu soluții în „cazuri de rezonanță”.
„Nu știu cine sunt figuranții dosarului, trebuie să întrebați Procuratura Anticorupție. Nu știu de ce s-a pornit ancheta. Procuratura Anticorupție trebuie să ofere un răspuns. Eu mereu am zis că pentru noi este important ca să se facă justiție și dreptate. În același timp, ce vedem noi e că mulți hoți, cei care au furat miliarde, cei care au făcut lucruri ilegale ani la rând, nu sunt investigați și nu avem rezultate acolo și eu mă întreb, ca cetățean, care este scopul?”, a declarat Andrei Spînu.
Amintim, în luna mai, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, anunța că șeful interimar al Administrației de Stat a Drumurilor a fost pus sub acuzare în dosarul penal privind construcția drumului Leova – Bumbăta. Ulterior, Iachimovschi mai declarase că ancheta vizează nu doar costurile, ci și modul de organizare a licitației, dar și începerea proiectului înainte să existe o decizie în acest sens.