
Schismă în blocul „Împreună”, după nominalizarea lui Octavian Țîcu drept candidat comun la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), condusă de Igor Munteanu, a anunțat că nu susține această candidatură, iar ca urmare își retrage formațiunea din cadrul blocului și ia în calcul participarea pe cont propriu la scrutinul din toamnă.
Sursele ZIUA spun că acest deznodământ era previzibil, în condițiile în care subiectul candidatului din partea Blocului „Împreună” a provocat controverse aprinse între cele patru formațiuni, iar unul dintre motive ar fi că Munteanu s-a autopropus să candideze el la prezidențiale, fapt care a provocat conflicte în interior.
Astfel, Munteanu ar intenționa să participe oricum la alegeri, dar să fie susținut doar de propria formațiune, lucru care implică însă mai multe riscuri, din cauză că îi va fi foarte complicat să colecteze cele 20 de mii de semnături necesare pentru a fi înregistrat în cursă.
Sursele noastre mai spun că disensiuni există și între alte compoente ale blocului „Împreună”, prin urmare, nu este exclus să se producă și alte rupturi în viitorul apropiat.