Intenţia de vot la alegerile prezidenţiale din România: Mircea Geoană rămâne pe primul loc, urmat de Marcel Ciolacu

Actualul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană se situează pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale din România, cu o cotă de 26,7%, fiind urmat de preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu – 17,8%, de liderul USR Elena Lasconi, de liderul SOS România Diana Şoşoacă, liderul PNL Nicolae Ciucă – 11,9% şi de liderul AUR George Simion – 11,2%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Aproape trei sferturi dintre români spun că în mod cert vor merge la vot.

„Intenţia de vot pentru alegerile prezidenţiale surprinde o serie de modificări ale opţiunilor în condiţiile în care, comparativ cu luna trecută, este măsurată în premieră în 2024 Elena Lasconi din partea USR, iar Dacian Cioloş nu a mai fost măsurat deoarece a anunţat că se retrage din viaţa politică activă. În aceste condiţii, clasamentul suferă anumite modificări.

Mircea Geoană rămâne lider în opţiunile de vot în turul 1, cu un procent mai mare decât în luna mai şi conduce detaşat în toate finalele de tur doi în care a fost măsurat.

Secretarul-adjunct al NATO este urmat de premierul Marcel Ciolacu care îşi conservă procentul de aproximativ 18%, la aproape 9 puncte distanţă de primul clasat.

Pe locul 3 se situează Elena Lasconi cu 3,5 procente mai puţin decât Marcel Ciolacu. Lidera USR este urmată de Diana Şoşoacă, în uşoară crestere, Nicolae Ciucă în stagnare şi George Simion în scădere.

Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, 63.7% dintre respondenţi care au ales un candidat ar vota cu Secretarul General Adjunct al NATO, iar 36.3% cu liderul PSD.

Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă, 63.7% dintre cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat l-ar vota pe Secretarul General Adjunct al NATO, iar 36.3% pe liderul PNL.

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, 54.6% dintre cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat l-ar vota pe liderul PSD, iar 45.4% pe liderul PNL.

Într-o confruntare ipotetică în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale între Mircea Geoană şi Elena Lasconi, 66.2% dintre cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat l-ar vota pe Secretarul General Adjunct al NATO, iar 33.8% pe lidera USR.

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi, 58% dintre cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat l-ar vota pe actualul premier, iar 42% pe lidera USR.

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Nicolae Ciucă şi Elena Lasconi, 51.6% dintre cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat l-ar vota pe liderul PNL, iar 48.4% pe lidera USR.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram