
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că asupra primarului orașului Durlești, Eleonora Șaran, care a fost plasată în arest în Penitenciarul 13, ar fi exercitate presiuni pentru a o determina să demisioneze din funcție. Potrivit lui, reținerea acesteia ar fi fost făcută „fără competențe și fără absolut nicio dovadă, cel puțin până la această etapă a învinuirilor aduse”.
„Doamna Șaran este impusă acum să-și dea demisia, nu suspendare. Pentru că nu a mers planul respectiv cu înscăunarea, cel puțin la această etapă, a cetățeanului care se vrea primar interimar la Durlești”, a declarat Ceban.
Edilul capitalei afirmă că asupra primarului ar fi exercitate presiuni psihologice.
„Scopul este ca să-și dea demisia. Sunt presiuni psihologice. I s-a spus că vor fi ținuți două-trei luni, iar dacă nu se vor comporta corect, până la un an de zile”, a spus Ceban.
Acesta a mai declarat că secretarul Consiliului local ar fi „închis în altă parte pe motiv de boală”, iar viceprimarului i-a fost menținut arestul.
„Atrag atenția instituțiilor internaționale să monitorizeze îndeaproape acest subiect. Este absolut inadmisibil ce se întâmplă acum”, a mai declarat primarul Chișinăului.