
Ion Ceban anunță că va semna azi dispoziția pentru numirea a doi viceprimari noi, după ce la sfârșitul anului trecut două tentative de desemnare a candidaturilor a eșuat în Consiliul municipal Chișinău. Astfel, fostul consilier al primarului Capitalei, Victor Pruteanu, va fi responsabil de domeniul social și educație, iar fosta șefă a Direcției Finanțe, Olesea Pșenițchi, va fi responsabilă de domeniul financiar.
„Este prerogativa primarului să facă acest lucru, pentru a putea lucra în continuare. Activitatea și domeniile nu pot fi blocate, lucrul trebuie să se desfășoare, iar în fața celor care am eu răspundere sunt oamenii. Cetățenii m-au ales pentru a continua să muncim și să facem ordine. Și anticipez unele declarații ale celor care tot critică: PAS la Parlament, Președinție, Guvern și în toate structurile statului, ei nu se sfătuiesc cu nimeni pe cine să pună în funcție și peste tot sunt reprezentanții PAS”, a declarat Ion Ceban.
Amintim, în noiembrie 2025, candidaturile lui Victor Pruteanu și Olesea Pșenițchi, au fost propuse de două ori pentru desemnare la CMC. Proiectele nu au întrunit numărul necesar de voturi.
Potrivit legislației, viceprimarul este ales la propunerea primarului general prin decizia Consiliului municipal, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Dacă proiectul de decizie este exclus de pe ordinea de zi la două ședințe consecutive sau nu întrunește numărul necesar de voturi de două ori la rând, primarul general poate numi viceprimarul prin dispoziție, care este ulterior adusă la cunoștința Consiliului.