
Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, deputatul Ion Chicu, se arată indignat de demersul Energocom privind majorarea tarifului pentru gaz și anunță că va merge la sediul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică în ziua în care instituția va examina solicitarea de majorare a prețului, care ar putea crește cu 45 la sută.
Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Ion Chicu a lansat un apel către cetățeni să i se alăture la protest.
„Cine merge cu noi la ANRE în ziua când milionarii de la PAS vor ridica tariful la gaz la 21 lei? Noi vom fi acolo! Voi?”, a scris Ion Chicu.
Amintim că Energocom a transmis în 15 iulie un demers la ANRE prin care cere un tarif de aproximativ 21 de lei pentru un metru cub de gaz, în creștere cu 45 la sută față de actualul preț. Potrivit companiei, solicitarea vine în contextul creșterilor costurilor de procurare a gazelor naturale, generate de evoluțiile geopolitice din Orientul Mijlociu și amplificarea tensiunilor de securitate la nivel regional.
Astfel, Energocom propune un tarif, fără TVA, de 19,37 de lei pentru un metru cub, ceea ce înseamnă că în facturile finale ale consumatorilor casnici prețul, cu taxele incluse, va ajunge la 20,92 de lei.