Ion Creangă, învinuit pentru trădare de patrie, eliberat din penitenciar și plasat în arest la domiciliu

Șeful Direcției juridice a Parlamentului, suspendat din funcție, Ion Creangă, a fost eliberat din izolator și plasat în arest la domiciliu, anunță Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

Creangă este învinuit de trădare de patrie și complot împotriva Moldovei. Acesta ar fi avut o  comunicare conspirativă cu asistentul atașatului militar al Ambasadei Rusiei la Chișinău, în anii 2023-2024.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații, cu sprijinul Serviciului de Informații și Securitate, funcționarul parlamentar a fost reținut în iulie anul trecut, în momentul când primea de la asistentul angajatului militar al ambasadei ruse 500 de dolari, iar de la domiciliul său au fost ridicați încă 1100 de dolari. Ulterior, Creangă a fost plasat în arest preventiv, măsură menținută până acum de instanță, potrivit IPN.

Anterior, Creangă a declarat pentru presă că își va dovedi nevinovăția în instanță. Conform Codului Penal, trădarea de patrie comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...