
Noul consilier prezidențial „pentru relația dintre culte” al președintelui Maia Sandu, Ion Mocanu, a absolvit Universitatea „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Cahul și este licențiat în contabilitate, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Asociația Consultanților în Afaceri și Management din Moldova. De asemenea, Mocanu mai are studii în relații internaționale și management.
Ion Mocanu are experiență în management de proiect, antreprenoriat și instruire. Acesta a activat ca trainer și mentor în cadrul mai multor programe, finanțate inclusiv de USAID.
Mocanu a activat în cadrul BSD Academy, o companie de consultanță și training. Totuși, în CV-ul său nu există nicio mențiune despre faptul că ar avea sau ar fi avut vreo tangență cu relațiile cu cultele religioase sau că ar fi activat în vreo asociație religioasă.
Amintim că decretul de numire a lui Ion Mocanu în funcția de consilier a fost semnat luni, 27 aprilie, iar Mocanu și-a început activitatea în cadrul instituției prezidențiale marți, 28 aprilie 2026.