
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a anunțat lansarea unor „lovituri masive cu rachete și drone” împotriva Israelului și a unor baze militare americane din Orientul Mijlociu, potrivit unei declarații citate de Al Jazeera.
Teheranul susține că au fost vizate 27 de baze americane, precum și baza aeriană israeliană Tel Nof, cartierul general al armatei israeliene din Tel Aviv și un important complex al industriei de apărare din același oraș.
Iranul „aplică un alt pas, mai dur, de răzbunare, efectuând lovituri succesive regretabile”, se arată în comunicatul IRGC.
Armata israeliană a confirmat că teritoriul țării a fost supus în această dimineață unor atacuri și a anunțat activarea sistemelor de apărare antiaeriană. Deocamdată nu există informații oficiale privind amploarea pagubelor sau eventuale victime.
„Un nou baraj de rachete a fost lansat către Statul Israel. Publicul este rugat să continue să respecte instrucțiunile Comandamentului Frontului Intern. Publicul este rugat să rămână în spații protejate până la o notificare oficială. IDF repetă și subliniază să nu publicați și să nu distribuiți imagini și locații ale loviturilor.
Sistemul de apărare aeriană identifică și interceptează în prezent amenințările”, transmite IDF într-un comunicat.
În paralel, corespondenți AFP din regiune au relatat despre explozii puternice auzite în Dubai (Emiratele Arabe Unite), Doha (Qatar) și Manama (Bahrain).
Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat avertizând Teheranul să nu escaladeze situația.
„Iranul tocmai a declarat că va lovi foarte dur astăzi, mai dur decât a fost lovit vreodată. Ar fi mai bine să nu facă asta, pentru că, dacă o vor face, îi vom lovi cu o forță cum nu s-a mai văzut niciodată”, a transmis liderul american.