Iranul permite tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz doar pentru „țările prietene”. China și Rusia, printre statele vizate

Autoritățile din Iran au anunțat că permit navelor din „țările prietene” să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, în contextul în care una dintre cele mai importante rute maritime din lume a fost practic blocată după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu.

Potrivit unei note transmise de Teheran către Consiliul de Securitate al ONU și Organizația Maritimă Internațională, navele civile pot traversa strâmtoarea doar cu acordul prealabil al Iranului și cu condiția să nu fie implicate în acțiuni ostile împotriva statului iranian.

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a precizat că permisiunea se aplică statelor considerate „prietene”, menționând explicit China, Rusia, India, Irak și Pakistan.

„Nu există niciun motiv să permitem inamicului nostru să treacă prin strâmtoare”, a declarat acesta, citat de presa iraniană.

De la începutul războiului dintre Israel și Iran, precum și implicarea Statelor Unite, traficul prin Strâmtoarea Ormuz a fost aproape complet suspendat, pe fondul riscului ridicat de atacuri asupra navelor comerciale.

Prin această rută strategică tranzitează aproximativ o cincime din comerțul global cu petrol și gaze naturale lichefiate, ceea ce face ca restricțiile impuse de Iran să aibă un impact major asupra piețelor energetice.

În ultimele zile, Iranul a permis trecerea unui număr limitat de nave printr-un coridor situat în apropierea insulei Larak. Potrivit datelor din industrie, cel puțin 20 de nave au utilizat această rută, inclusiv din Grecia, India, Pakistan, Siria și Iran.

Există și cazuri în care nave comerciale au plătit autorităților iraniene pentru a asigura tranzitul în siguranță, inclusiv un portcontainer operat de o companie chineză.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...