
Iranul a suspendat temporar tranzitul navelor prin Strâmtoarea Ormuz, pe fondul escaladării tensiunilor din regiune, după ce Israel a lansat noi atacuri asupra Liban, relatează agenția Fars.
Potrivit sursei, circulația petrolierelor prin acest coridor strategic a fost oprită simultan cu ofensiva israeliană. De la intrarea în vigoare a armistițiului, doar două tancuri petroliere au reușit să tranziteze strâmtoarea.
În paralel, agenția Tasnim, citând o sursă informată, avertizează că Iran ar putea renunța complet la înțelegerile cu SUA, dacă atacurile israeliene asupra Libanului vor continua.
Mai mult, potrivit The Wall Street Journal (WSJ), Iranul le-a transmis mediatorilor că participarea la negocierile cu Statele Unite depinde de instituirea unui armistițiu în Liban și a avertizat că va continua să efectueze atacuri asupra țărilor din regiune, inclusiv asupra Israel, dacă loviturile israeliene asupra Libanului și Iranului vor continua.
Președintele american, Donald Trump, a declarat că Libanul nu a fost inclus în acordul de încetare a focului dintre Washington și Teheran din cauza grupării Hezbollah.
„Din cauza Hezbollah, ei nu au fost incluși în acord. De asta ne vom ocupa. Totul este în regulă”, a afirmat Trump într-un interviu pentru PBS, explicând de ce Israelul continuă loviturile asupra teritoriului libanez.
Potrivit WSJ, prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a fost nemulțumit de consultările limitate privind armistițiul, iar Donald Trump l-a informat cu puțin timp înainte de anunțul oficial. Israelul a acceptat acordul, însă s-a opus includerii Libanului, asupra căruia a fost lansat astăzi cel mai amplu atac din ultimii ani.