O nouă misiune diplomatică în Republica Moldova. Irlanda își va deschide, anul viitor, ambasadă la Chișinău

Irlanda își va deschide, în 2025, o ambasadă în Republica Moldova, după 25 de ani de la inițierea relațiilor diplomatice dintre Chișinău și Dublin. Acesta a fost unul dintre subiectele discutate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu șeful Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei, Sean O Fearghail, aflat în vizită la Chișinău.

„Acest pas ne va permite ca, pe viitor, să avem mai multe noutăți în beneficiul cetățenilor noștri, cum ar fi noi curse aeriene sau recunoașterea permiselor de conducere. Împreună vom reuși să construim în Moldova un viitor în pace și bunăstare”, a declarat șeful legislativului, Igor Grosu.

Cei doi oficiali au discutat și despre relațiile bilaterale, inclusiv despre susținerea autorităților de la Dublin pentru parcursul european al R. Moldova.

„Republica Moldova are de învățat multe de la parcursul european al Irlandei. Dintr-o țară cu probleme economice și demografice, grație sprijinului comunitar, dar și al unor reforme structurale și politici inspirate, a devenit una dintre țările cele mai de succes, ceea ce ne dorim și pentru noi”, a mai adăugat Igor Grosu.

Președintele Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei se va afla la Chișinău până duminică, 2 iunie.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...