
Parlamentul Islandei va discuta viitorul candidaturii țării la Uniunea Europeană, inclusiv posibilitatea retragerii acesteia, după ce majoritatea alegătorilor au respins reluarea negocierilor de aderare la referendumul desfășurat în weekend.
Potrivit rezultatelor prezentate de postul public RÚV și citate de Politico, 52,8% dintre alegători au votat împotriva reluării negocierilor cu UE, în timp ce 47,2% s-au pronunțat în favoare. Prezența la urne a fost de 82,5%.
Premierul Kristrún Frostadóttir a declarat că rezultatul referendumului va fi respectat și că actualul guvern nu va relua negocierile de aderare.
„Vom discuta cu Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului despre cea mai bună modalitate de a închide acest capitol. Nu intenționăm să luăm deocamdată nicio decizie fermă în această privință”, a declarat Frostadóttir.
Premierul nu a precizat când va ajunge subiectul în Parlament, dar a afirmat că autoritățile trebuie să decidă ce se va întâmpla cu cererea de aderare depusă de Islanda.
„Este esențial acum să evaluăm situația și să luăm o decizie privind ceea ce vom face cu cererea”, a spus șefa guvernului.
Islanda a început negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2009, însă procesul a fost suspendat în 2013. Cererea de aderare nu a fost însă retrasă oficial, astfel încât țara continuă să aibă formal o candidatură depusă.
Frostadóttir, care a susținut reluarea negocierilor, a declarat că rezultatul referendumului nu îi afectează poziția de premier, argumentând că scrutinul „nu a fost o chestiune de politică de partid”. Ea estimează însă că aderarea la UE va reveni în dezbatere la următoarele alegeri parlamentare.
Profesorul de științe politice Eiríkur Bergmann, de la Universitatea Bifröst, a calificat rezultatul drept o „lovitură grea” pentru guvern. Potrivit acestuia, coaliția de guvernare va ieși slăbită politic după ce a investit un capital important în obținerea unui mandat pentru redeschiderea negocierilor, dar este probabil să supraviețuiască eșecului.
Comisia Europeană a transmis că respectă rezultatul votului.
„Comisia respectă alegerea poporului islandez. Islanda rămâne un partener apropiat al Uniunii Europene”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar.