
Israelul a reacționat dur după ce Portugalia, Franța, Andorra, Australia, Belgia, Canada, Luxemburg, Malta, Marea Britanie și San Marino au anunțat oficial recunoașterea statului Palestina.
Ministrul securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a calificat decizia drept „o recompensă pentru criminali” și a promis „contramăsuri imediate”. Într-un mesaj publicat pe platforma X, el a cerut „instaurarea imediată a suveranității israeliene în Iudeea și Samaria” și „distrugerea totală a autorității teroriste palestiniene”. Ben-Gvir a anunțat că va înainta această propunere la următoarea ședință de guvern.
Ministerul israelian de Externe a confirmat poziția dură a cabinetului, denunțând valul de recunoașteri ca pe un act ce „subminează șansele păcii” și „încurajează violența”.
Portugaliei și-a fost prezentat decizia duminică seara, fiind coordonată cu alte nouă state europene și occidentale. Ministrul de Externe de la Lisabona, Paulo Rangel, a declarat că recunoașterea are loc în contextul sprijinului unei rezoluții recente a ONU și are scopul de a „produce un efect tangibil pentru soluția celor două state”.
Canada, Australia și Marea Britanie au făcut același pas, iar premierul canadian Mark Carney a criticat actualul guvern israelian pentru opoziția constantă față de înființarea unui stat palestinian. El a acuzat armata israeliană de provocarea „unei catastrofe umanitare” în Gaza, soldată cu zeci de mii de morți și cu foamete în rândul populației civile.
Belgia a anunțat, la rândul său, că va recunoaște Palestina și va introduce sancțiuni care vor viza atât autoritățile israeliene, cât și gruparea Hamas, în încercarea de a reduce criza umanitară din Fâșia Gaza.
Pe fondul acestor evoluții, un grup de state arabe care nu au recunoscut încă Israelul, dar sunt dispuse să facă acest lucru și să normalizeze relațiile diplomatice, urmează să emită o „condamnare fără precedent a Hamas”, ceea ce înseamnă că vor refuza să permită Hamas orice control asupra unui stat palestinian, fie în Fâșia Gaza, fie dincolo de aceasta.
Statele Unite și Israelul rămân ferm împotriva recunoașterii internaționale a Palestinei, considerând-o o măsură „prematură și periculoasă”.