
Armata israeliană şi gruparea militantă palestiniană Hamas au convenit asupra a trei pauze separate în luptele din Gaza, pe zone, timp de trei zile, pentru a permite vaccinarea împotriva poliomielitei a 640.000 de copii cu vârsta sub 10 ani, a anunţat joi un oficial de rang înalt al OMS.
Campania de vaccinare urmează să înceapă duminică, 1 septembrie, iar pauzele sunt programate să aibă loc între orele locale 6.00 şi 15.00, a precizat Rik Peeperkorn, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Cisiordania şi Gaza, transmite Reuters.
„Din experiența noastră, știm că este adesea nevoie de o zi sau două suplimentare pentru a obține o acoperire suficientă”, a declarat la rândul său Mike Ryan, directorul pentru situații de urgență al OMS, joi, în fața Consiliului de Securitate al ONU, în timpul unei întâlniri privind situația umanitară din Gaza.
O a doua rundă de vaccinare ar fi necesară la patru săptămâni după prima rundă, a spus Peeperkorn.
„Este nevoie de cel puțin 90% din acoperire în timpul fiecărei runde a campaniei pentru a opri focarul și a preveni răspândirea internațională a poliomielitei”, a spus Ryan.
OMS a confirmat pe 23 august că un copil a fost paralizat de virusul poliomielitei de tip 2, primul astfel de caz în Gaza în ultimii 25 de ani.
„Suntem gata să cooperăm cu organizațiile internaționale pentru a asigura această campanie, pentru a proteja peste 650.000 de copii palestinieni din Fâșia Gaza”, a declarat oficialul Hamas, Basem Naim, pentru Reuters.
Poliomielita afectează mai ales copiii sub cinci ani şi poate provoca paralizii ireversibile şi chiar moartea. Poate fi prevenită doar prin imunizare, potrivit OMS.