
Israelul și Hamas urmează să înceapă luni, în Egipt, negocieri indirecte privind un acord de încetare a focului, bazat pe planul de pace elaborat de președintele american Donald Trump. Discuțiile vor avea loc la Sharm el-Sheikh, iar armata israeliană a anunțat că își reduce operațiunile ofensive din Gaza.
Într-un mesaj publicat duminică seara, președintele Donald Trump a anunțat că „în acest weekend au avut loc discuții foarte pozitive cu Hamas și cu țări din întreaga lume (arabe, musulmane și toate celelalte) pentru a elibera ostaticii, a pune capăt războiului din Gaza, dar, mai important, pentru a se ajunge în sfârșit la pace în Orientul Mijlociu, care a fost căutată de mult timp”.
„Aceste discuții au fost foarte reușite și avansează rapid. Echipele tehnice se vor întâlni din nou luni, în Egipt, pentru a lucra la detaliile finale și a le clarifica. Mi s-a spus că prima fază ar trebui finalizată săptămâna aceasta și le cer tuturor să ACȚIONEZE RAPID. Voi continua să monitorizez acest ‘conflict’ vechi de secole. TIMPUL ESTE ESENȚIAL SAU VA URMA O VĂRSARE DE SÂNGE MASIVĂ – CEVA CE NIMENI NU VREA SĂ VADĂ!”, a avertizat liderul american.
Potrivit Ministerului de Externe al Egiptului, delegațiile vor aborda în principal punctele referitoare la schimbul de ostatici deținuți de Hamas cu prizonieri palestinieni aflați în închisorile israeliene. Gruparea palestiniană ar fi acceptat parțial condițiile propuse în planul american.
Președintele Trump a cerut anterior Israelului să oprească bombardamentele asupra enclavei pentru a permite implementarea acordului. Surse oficiale citate de agenția AP au confirmat că la discuții va participa și trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.
Într-un interviu acordat Euronews, acesta a declarat că „responsabilitatea pentru succesul negocierilor revine acum Hamas”, care trebuie să accepte planul propus de Trump.
Planul, compus din 20 de puncte, prevede eliberarea imediată a celor 48 de ostatici israelieni rămași în Gaza, retragerea trupelor israeliene și predarea armelor de către Hamas. În schimb, Israelul ar urma să elibereze prizonieri palestinieni și să permită reluarea livrărilor de ajutor umanitar.
În pofida anunțurilor privind reducerea operațiunilor, locuitorii din Gaza au raportat noi atacuri aeriene duminică. Spitalul „Shifa” a anunțat cel puțin opt morți în urma loviturilor israeliene.
„Deși unele bombardamente s-au redus, nu există încă niciun armistițiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Shosh Badrosyan.
Ea a precizat că premierul Netanyahu menține un contact permanent cu președintele Trump și că negocierile de la Sharm el-Sheikh „nu vor dura mai mult de câteva zile”.
Netanyahu a avertizat însă că, în cazul în care Hamas va refuza să accepte integral acordul, Israelul va continua operațiunile „prin mijloace mai dure”.
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat că situația actuală este „cea mai apropiată de eliberarea tuturor ostaticilor”, dar a avertizat că „există multe forțe care ar putea încerca să zădărnicească procesul”.