ISW: Liderii separatişti transnistreni, încurajați să stabilească condiții de informare pentru o posibilă operațiune de tip steag fals în Transnistria

Kremlinul ar putea instrui liderii separatişti transnistreni să creeze condiții pentru o posibilă operațiune de tip steag fals în regiune, ca parte a eforturilor mai ample ale Kremlinului de destabilizare a Republicii Moldova, scrie Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în cea mai recentă analiză.

Potrivit ISW, Rusia stabileşte condiţii de comunicare menite să destabilizeze Moldova şi să justifice orice campanii viitoare pentru a pretinde că rebuie să-i protejeze pe etnicii ruși și vorbitorii de rusă. Este o abordare care se aseamănă foarte mult cu narativele ruseşti folosite pentru a justifica invazia la scară largă a Ucrainei, subliniază ISW.

Analiștii americani fac trimitere la comunicatul de presă emis ieri de așa-numitul minister al securității de stat al regiunii transnistrene (MGB) privind incidentul din 7 ianuarie, precizând că MGB este o organizație dominată de Rusia, care este în mod obișnuit înțeleasă ca fiind un „departament al FSB (Serviciul Federal de Securitate)” care probabil primește ordine direct de la Moscova.

Potrivit ISW, atât comunicatul din 10 ianuarie, cât și interviul din 9 ianuarie al liderul auto-proclamat al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, în care deplânge introducerea taxelor vamale pentru companiile din stânga Nistrului, sunt parte a eforturilor Moscovei de destabilizare și justificarea oricăror viitoare campanii rusești în regiune.

„Kremlinul ar putea încerca să folosească operațiunile cu steag fals în Transnistria ca un efort de a pretinde că Rusia trebuie să protejeze etnicii ruși și vorbitorii de limbă rusă. Oficialii de la Kremlin au intensificat recent referirile la „compatrioții din străinătate” și „Lumea rusă”, concepte pe care Rusia le folosește adesea pentru a-și justifica dreptul de a-și apăra etnicii ruși și vorbitorii de limbă rusă dincolo de granițele sale. Rusia a folosit în special justificări similare atunci când a intervenit militar în numele Transnistriei separatiste în 1992”, notează ISW.

Experții americani notează că Moscova a mai încercat să creeze condiții pentru o posibilă operațiune sub steag fals în regiunea transnistreană în aprilie 2022 și februarie 2023, dar a eșuat parțial din motive economice. ISW a evaluat anterior că Moscova nu a fost în măsură să atragă Transnistria în războiul său în Ucraina la acea vreme, deoarece afacerile transnistrene – în special cele ale omului de afaceri Victor Gușan, care „controlează efectiv guvernul Transnistriei și o mare parte a economiei acesteia – au beneficiat de legături cu Occidentul și Ucraina”.

Acordul UE privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC/DCFTA) cu Moldova a permis întreprinderilor transnistrene înregistrate în Moldova să beneficieze de acces fără tarife pe piețele UE, atâta timp cât au urmat verificările vamale moldovenești. Modificările recente aduse Codului Vamal al Republicii Moldova, care impun întreprinderilor transnistrene să plătească taxe vamale de import în Moldova, ar putea să fi perturbat aceste beneficii, scrie ISW. De asemenea, în ultimele luni, Moldova și-a manifestat disponibilitatea de a adera inițial la UE fără Transnistria, ceea ce ar priva și mai mult întreprinderile transnistrene de acces special la piețele UE, notează analiștii.

De asemenea, Kremlinul ar putea reînvia eforturile de a stimula regiunea transnistreană de a destabiliza situația în Moldova pentru a submina exporturile de cereale ucrainene de-a lungul coastei de vest a Mării Negre. Potrivit ISW, Moscova ar putea vedea într-o operațiune sub steag fals în Transnistria o modalitate alternativă de a descuraja țările să participe la coridorul de cereale al Ucrainei, în ciuda prezenței slăbite a Rusiei în vestul Mării Negre.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram