
Republica Moldova va primi o asistență financiară nerambursabilă de 10 milioane de euro, pentru instalarea contoarelor inteligente, digitalizarea sectorului energetic și al protecției sociale, anunță Guvernul, într-un comunicat. Grantul este oferit de Italia, prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), și vine să completeze sprijinul de 10 milioane de euro, alocat în noiembrie 2023.
Astfel, până la sfârșitul anului curent, vor fi instalate 35.000 de contoare, iar alte 25.000 de dispozitive vor fi instalate în anul 2026, precizează executivul.
„Acest proiect este foarte important, în mod special, în contextul în care toată țara muncește pentru a crește eficiența energetică. Mulțumim Guvernului Italiei pentru toată asistența pe care o acordă cetățenilor Republicii Moldova, iar Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – pentru implementarea proiectului”, a spus premierul Dorin Recean.
„Șantajul energetic este unul dintre instrumentele războiului hibrid, prin care se urmărește încetinirea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Acest șantaj nu a funcționat și nu va funcționa”, a declarat, la rândul său, ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni.
Potrivit reprezentantei PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova, asistența oferită de Italia va fortifica eforturile de digitalizare a sectorului energetic.
„Consumatorii vor avea parte de mai multă predictibilitate, iar, prin integrarea abordării utilizate de Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice în sistemul național de protecție socială, ne propunem să ne asigurăm că gospodăriile vulnerabile au acces extins la servicii esențiale”, a declarat Daniela Gasparikova.
Pe lângă instalarea contoarelor inteligente, din contul asistenței primite, va fi creat un Registru național unificat al locurilor de consum, care va facilita schimbul de date între furnizori, distribuitori și consumatori, pentru a eficientiza gestionarea datelor în sectorul energetic.
De asemenea, va fi creată platforma unică – „eSocial”, care va integra toate programele de protecție socială disponibile și va face posibilă accesarea acestora pe același portal online. Totodată, urmează să fie dezvoltate capacitățile Centrului Digital de Inovare Socială din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.