Iulian Groza, despre fuziunea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS: O măsură pripită și riscantă ce va fi percepută ca regres la Bruxelles

Inițiativa Ministerului Justiției de a lichida Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Cauze Speciale prin crearea unei singure entități este una pripită, riscantă, fără fundamentare și promovată netransparent. Este afrimația critică a directorului executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, care susține că această „reorganizare” va fi percepută ca regres de către partenerii din Uniunea Europeană.

„Reforma structurală care vizează procuraturile specializate presupune fuzionarea celor două procuraturi specializate actuale (PA și PCCOCS) – o măsură pripită, riscantă și nepregătită, care ar putea genera probleme sistemice mai mari decât cele pe care își propune să le rezolve. În acest moment, nu există o fundamentare clară, o analiză de impact asupra capacităților instituționale și riscurilor, nici o viziune clară de implementare. Mai mult, această reformă amplă, apărută brusc și justificată doar prin referințe la modele din alte țări, nu poate fi preluată automat în contextul specific al Republicii Moldova”, a scris Iulian Groza pe rețelele sociale.

Directorul IPRE susține că inițiativa va avea un impact negativ și asupra agendei negocierilor de aderare la UE.

„Această inițiativă, maniera în care se încercă a fi promovată, netransparent, fără fundamentare și fără consultări, ar putea fi percepută ca un regres la Bruxelles. (…) Există riscul ca Comisia Europeană să revizuiască raportul și să amâne aprobarea acestuia, decizia politică de lansare a negocierilor pe Clusterul 1 să fie tergiversată, să se întârzie deschiderea primelor capitole de negociere, care erau așteptate până în vară”, mai scrie Iulian Groza.

Expertul mai susține că această reformă va aprofunda criza în sistemul procuraturii și în aprobarea unor decizii critice pentru funcționarea instituției.

„Orice reformă structurală majoră necesită timp, pregătire și o analiză profundă a riscurilor. Pentru a identifica soluții durabile, orice politică publică și reformă structurală trebuie să definească în mod clar și prioritar problema sistemică, nu doar o situație individuală. Accelerarea acestui proces în an electoral riscă să creeze haos și instabilitate. Problemele punctuale trebuie abordate prin măsuri concrete, nu prin schimbări structurale ce pot destabiliza întreg sistemul”, a mai adăugat Iulian Groza.

În schimb, directorul IPRE a declarat că inițiativa Ministerului Justiției de a transmite spre examinare secției specializate din cadrul Procuraturii Generale a cauzelor majore de corupție este susținută de juriști și experți naționali, fără a face intervenții legislative sau structurale. Groza a mai adăugat că operaționalizarea Secției speciale pentru combaterea corupției și spălării banilor poate fi făcută prin completarea acesteia cu procurori detașați și consolidată prin crearea unor echipe comune de investigație pe dosarele complexe. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *