Iurie Ciocan: Vom fi cu adevărat liberi și independenți doar atunci vom fi alături de frații noștri, în țara noastră mare și frumoasă, România

Președintele organizației PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, consideră că moldovenii dintre Prut și Nistru pot fi cu adevărat liberi și independenți, doar împreună cu ceilalți români, în aceeași țară. Într-un mesaj transmis ieri, de Ziua Independenței Naționale a României, el a amintit că românii au ieșit de sub jugul străinilor și au devenit liberi, după ce au ales să se unească.

Politicianul a subliniat că, în acea zi memorabilă, de 10 mai 1877, Regele Carol I semna decretul oficial prin care România ieșea oficial de sub dominația otomană și devenea liberă de orice imixtiuni din afară, iar acest lucru se producea după unirea Moldovei cu Țara Românească.

„A fost un pas esențial pentru poporul nostru, care venea ca o consecință logică a Unirii istorice de la 1859, când Moldova și Țara Românească au decis să devină un tot întreg și când au fost puse bazele Statului Român Modern. Tot o consecință logică a fost și Marea Unire, care s-a produs ulterior, în 1918, când deja toate provinciile românești înstrăinate – Basarabia, Bucovina, Banatul, Ardealul – au revenit în sânul Patriei-Mamă și am format împreună România Mare”, a scris Iurie Ciocan.

Prin urmare, spune el, unirea celor de același neam stă la baza adevăratei independențe.

„Așadar, Unirea a stat la baza Independenței poporului român, iar această legitate rămâne în vigoare și acum. Doar uniți putem deveni cu adevărat liberi și stăpâni pe soarta noastră, iar istoria a demonstrat acest lucru. Orice alte soluții, care exclud acest parcurs, nu dau, de regulă, rezultate, iar exemplul Republicii Moldova este grăitor în acest sens. Felicitări tuturor românilor, cu ocazia acestei importante aniversări, iar concetățenilor mei din Republica Moldova le spun un singur lucru – vom fi cu adevărat liberi și independenți doar atunci vom fi alături de frații noștri, în țara noastră mare și frumoasă, România”, a concluzionat Iurie Ciocan.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...