
Fostul lider al PPCD, Iurie Roșca, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare. Curtea de Apel Centru a menținut sentința instanței de fond, aplicată anterior fostului vicepreședinte al Parlamentului, însă a redus durata pedepsei de la 6 la 4 ani de detenție. Între timp, potrivit Procuraturii Anticorupție, Iurie Roșca a părăsit Republica Moldova, prin urmare, executarea pedepsei va începe din momentul reținerii acestuia.
Prima instanță, Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani, l-a găsit vinovat pe 2 august 2024 și a dispus inițial o pedeapsă de 6 ani într-un penitenciar de tip semiînchis. Totodată, a fost dispusă confiscarea sumei de 227.000 de dolari SUA, precum și menținerea sechestrului aplicat asupra bunurilor acestuia.
Potrivit procurorilor, în decembrie 2009, fostul oficial ar fi solicitat 1 milion de euro de la administratorul unei companii, promițând că va influența președintele Curții Supreme de Justiție pentru admiterea unui recurs depus de firma respectivă.
Decizia Curții de Apel este executorie, dar poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni.