„Jurnalul Fericirii”, celebra operă literară și duhovnicească a părintelui Nicolae Steinhardt, va fi publicat în limba engleză

„Jurnalul Fericirii”, opera părintelui Nicolae Steinhardt, urmează a fi publicat integral în limba engleză de editura Seminarului „Sfântul Vladimir” din New York. În momentul de față, lucrarea este disponibilă doar la precomandă.

În prefața volumului, Olivier Clément subliniază apropierea și modestia cu care Nicolae Steinhardt se adresează cititorilor.

„Etosul pe care Steinhardt îl recomandă creștinilor este cel al unui aristocrat, fără rigiditate și distanțare, un stil modelat de bunătate, calm, bune maniere, respect pentru demnitatea celorlalți și, astfel, pentru propria demnitate”, afirmă Olivier Clément, citat de Basilica.ro.

Părintele Nicolae Steinhardt, cunoscut și ca monahul de la Rohia, este unul dintre cei mai importanți gânditori creștini din România secolului trecut. Născut într-o familie de evrei de religie mozaică, el s-a convertit la religia creştin-ortodoxă în închisoarea de la Jilava, unde a ajuns deținut politic.

După mai multe experiențe mistice trăite alături de mărturisitorii creștini încarcerați în temnițele comuniste, a hotărât să se convertească la ortodoxie, fiind botezat la 15 martie 1960 de ieromonahul Mina Dobzeu, monah basarabean și mare duhovnic, care l-a primit în patul lui din prima zi în care Steinhardt a fost aruncat în celula supra-aglomerată de la Jilava.

În august 1964, a fost eliberat după 5 ani de pușcărie și a intrat mai târziu în monahism la Mănăstirea Rohia (16 august 1980).

De-a lungul timpului, a publicat numeroase cărți de spiritualitate creștină, însă volumul „Jurnalul Fericirii” poate fi considerat emblematic pentru personalitatea lui Nicolae Steinhardt.

Cartea a fost tradusă în italiană, germană, spaniolă, portugheză, greacă, maghiară, ebraică, franceză și germană.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram