Kadîrov vrea să trimită forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza: Noi susținem Palestina

Kadîrov

Ramzan Kadîrov, liderul cecen și aliat apropiat al lui Putin, a publicat un clip video pe Telegram în care a cerut comunității internaționale să oprească noua escaladare din Orientul Mijlociu. Liderul cecen și-a exprimat sprijinul pentru Palestina, dar a menționat că este împotriva războiului din regiune.

„Fac apel la comunitatea mondială să ia în unanimitate, măcar o dată, o decizie corectă cu privire la situația din Palestina. Fac apel la liderii țărilor musulmane să formeze o coaliție și să le ceară celor pe care îi numiți prieteni, Europa și întregul Occident, să nu bombardeze civili sub pretextul distrugerii militanților. Noi susținem Palestina. Și suntem împotriva acestui război, care, spre deosebire de alte conflicte, poate escalada în ceva mai mare“, a mai afirmat Kadîrov.

El a adăugat, de asemenea, că unitățile cecene, dacă este necesar, „sunt gata să acționeze ca forțe de menținere a păcii pentru a restabili ordinea și de a lua măsuri împotriva celor care creează probleme” în regiune.

În același discurs, Kadîrov a amintit și că delegația cecenă, în timp ce se afla în Israel, a avut parte de încercări de provocare, dar nu a dat mai multe informații.

Potrivit rapoartelor presei israeliene, cel puțin 900 de persoane au fost ucise și alte 2.400 au fost rănite în timpul a trei zile de confruntare cu militanții Hamas din țară. Autoritățile palestiniene au raportat că peste 700 de oameni au fost uciși și 3.800 au fost răniți în Fâșia Gaza, ca rezultat al acțiunilor de represalii întreprinse de Israel.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram