Kievul își consolidează substanțial forțele la Bahmut, iar rușii se pregătesc de un război de uzură

Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, care luptă de partea armatei ruse în Ucraina, susține că forțele ucrainene au concentrat peste 80 de mii de soldați în jurul orașului Bahmut. Asta ar însemna că numărul lor a fost suplimentat cu încă 20 de mii de ostași și astfel acestea formează, în prezent, 20 de brigăzi în componență completă.

La rândul său, colonelul FSB în rezervă, Igor Ghirkin, alias Strelkov, susține că blocarea din trei părți a Bahmutului de către forțele Wagner împiedică trupele ucrainene să cucerească orașul. Totuși, potrivit lui, acest avantaj al rușilor va exista atât timp cât vor reuși mențină sub control perimetrul din partea exterioară a zonelor ocupate.

În același timp, Ghirkin constată că, în pofida strategiei reușite a ucrainenilor de a-și concentra și suplimenta forțele, soarta orașului Bahmut va fi decisă, în campania militară de primăvară, de luptele de poziție, în care contează nu atât controlul asupra teritoriului, cât epuizarea și nimicirea nemijlocită a soldaților inamici.

Pe de altă parte, el își exprimă încrederea că o asemenea dislocare de forțe reduce șansele armatei ucrainene de a desfășura o ofensivă reușită spre Donețk dinspre vest și spre Lugansk dinspre nord.

Lupta pentru Bahmut a fost una dintre cele mai aprige bătălii din timpul invaziei rusești în Ucraina, în ciuda faptului că are orașul ar avea o valoare strategică discutabilă, potrivit unor observatori militari occidentali.

Operațiunea a devenit importantă din punct de vedere strategic pentru Kiev, din cauza componenței actuale a forțelor rusești staționate în zonă, arată un raport de evaluare a Institutului pentru Studiul Războiului din Washington (ISW).

Ieri, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a efectuat o vizită neanunțată pe linia frontului din Bahmut, zona în care au loc cele mai crâncene bătălii. În acest fel, el a vrut să combată propaganda rusă, care susține că artileria lor controlează toate căile de acces spre Bahmut și că orașul ar fi blocat.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram