Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a avut o întrevedere cu ambasadoarea Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, Fern Horine. La discuții a participat și pretinsul ministru de externe a regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev, potrivit unui comunicat emis de serviciul de presă al liderului transnistrean.
Printre principalele subiecte abordate, potrivit sursei, s-au numărat procesul de negocieri cu Republica Moldova, impactul evenimentelor din Ucraina asupra regiunii transnistrene și respectarea drepturilor omului.
Krasnoselski a remarcat că, de la ultima întâlnire, nu s-au înregistrat progrese semnificative în relațiile cu Chișinăul, subliniind că formatul de negociere „5+2” rămâne inactiv, iar discuțiile avansează lent, fără rezultate notabile. El a reiterat propunerea sa de a organiza o întâlnire bilaterală în format „1+1” cu liderii de la Chișinău, însă această inițiativă nu a fost concretizată.
Acesta a mai acuzat Chișinăul de exploatarea situației din Ucraina pentru a impune „restricții nefondate” asupra activităților economice ale regiunii transnistrene, ceea ce, în opinia sa, încalcă drepturile și libertățile locuitorilor regiunii. El a evidențiat dificultățile economice cauzate de conflictul din Ucraina, care a perturbat logistica și a limitat livrările către regiunea transnistreană, afectând relațiile comerciale externe.
Ambasadoarea Fern Horine a subliniat importanța obținerii de informații detaliate și a mulțumit lui Vadim Krasnoselski pentru deschiderea și oportunitatea de a purta un dialog de interes reciproc, menționează serviciul de presă al liderului transnistrean.
One thought on “Krasnoselski s-a întâlnit cu ambasadoarea Regatului Unit la Chișinău. Discuțiile au vizat „situația din Ucraina și relația cu R. Moldova””